În Decizia nr. 15/2024, publicată în Monitorul Oficial, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal, nu poate fi încadrată în categoria infracțiunilor contra patrimoniului, așa cum sunt acestea definite la art. 139 alin. (2) și art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.
Motivele principale pentru admiterea excepției:
- Delapidarea este o infracțiune de serviciu, nu una contra patrimoniului: Instanța a constatat că legiuitorul a inclus în mod intenționat delapidarea în categoria infracțiunilor de serviciu, protejând în principal relațiile sociale privind buna desfășurare a activităților de serviciu și, doar în secundar, protejând patrimoniul entității prejudiciate. Prin urmare, obiectul principal al delapidării este legat de serviciul public, nu de patrimoniu.
- Interpretare restrictivă a noțiunii de infracțiune contra patrimoniului: Delapidarea nu figurează în titlul dedicat infracțiunilor contra patrimoniului din Codul penal. Înalta Curte a subliniat că noțiunea de infracțiuni contra patrimoniului este limitată la acele infracțiuni expres prevăzute de titlul II din partea specială a Codului penal. De aceea, delapidarea nu poate fi încadrată în această categorie, chiar dacă aduce atingere relațiilor patrimoniale.
- Art. 308 din Codul penal nu creează o infracțiune autonomă: Acest articol reglementează o formă atenuată a unor infracțiuni de serviciu (inclusiv delapidarea), dar nu constituie o infracțiune de sine stătătoare. Normele sale nu permit interpretarea extinsă pentru a încadra delapidarea în infracțiunile contra patrimoniului.
- Măsurile speciale de supraveghere: În cazurile de delapidare în formă atenuată, măsurile de supraveghere tehnică pot fi aplicate doar dacă sunt îndeplinite condițiile din Codul de procedură penală, dar nu se poate solicita autorizarea pe motivul că delapidarea ar fi o infracțiune contra patrimoniului.
Concluzie:
Prin această decizie, Înalta Curte a clarificat că delapidarea trebuie încadrată în categoria infracțiunilor de serviciu, nu în infracțiunile contra patrimoniului, ceea ce înseamnă că nu se pot aplica măsurile speciale de supraveghere prevăzute pentru aceste din urmă infracțiuni, astfel cum sunt prevăzute la art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală.
Art. 295 Delapidarea
(1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Art. 139 Supravegherea tehnică
(2) Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, infracţiunilor la regimul privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Art. 152: Obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului
(1)Organele de urmărire penală, cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, pot solicita date de trafic şi localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a)există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) sau a unei infracţiuni de concurenţă neloială, de evadare, de fals în înscrisuri, infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, a unei infracţiuni privind nerespectarea dispoziţiilor privind introducerea în ţară de deşeuri şi reziduuri, a unei infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc ori a unei infracţiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri, şi infracţiuni referitoare la operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive asemănătoare celor determinate de substanţele şi produsele stupefiante sau psihotrope;